Să lungim adevărurile
în palmă scrâșnesc gânduri...
pielea mătăsoasă a erorii înfășoară lumea.
pe sub axiomă înfometată eu trec adesea
cu grijă să nu mă împiedic de vreun cuvânt țuguiat.
tentaculele singurătății să nu-și facă datoria asupra-mi
înfășurându-mă.
amintirile merg pe jos prin amănunte nemângâiate
și tot mai de aproape inconștientele raze le urmăresc.
o aureolă de atins, rostogolită atât de imediat
de poate fi suflată și-n ochi
bârfește stelele mutate de vânturi pe ape.
dar eu nu hotărăsc soarta lumii niciodată;
ea e hotărâtă de șfâșietorul început.
cred că ai aflat că de-a lungul vremii
nu s-a găsit nicio muzică înțepenită
să nu mi se lege de gleznă.
numai așa am putut mă retrage treptat din mine
și să-mi fug uitarea prin infinitul tău...
în febra timpului să aruncăm aceleași sensuri
și să lungim adevărurile până-n lenea rațiunii.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre vânt
- poezii despre uitare
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre singurătate
- poezii despre muzică
- poezii despre mersul pe jos
- poezii despre lene
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.