Noapte cu iele
Într-o trăsură din lemn de soc,
caii de foc poartă, eteric, în noapte,
Sânzienele redeșteptate.
Alunecând pe trei raze de lumină,
Catrina, Marina și Zalina
își revarsă pletele,
își împletesc degetele
și, în legănat ușor,
ies dintre razele stelelor...
La lumina picurând din lună,
rup cu tăcerea cântecului
liniștea din poiana cerbului...
Ele dansează împreună,
se rotesc în cerc,
apoi până la ziuă petrec,
învăluite în vestmintele
vaporoase, iluzorii, de mătase.
Ascunsă, la poartă, după un par,
în care atârnă, real,
o căpățână de cal,
m-am văzut atât de mică și banală,
încercând să le ating,
la picioare, clopoțeii de argint.
La cântatul de cocoși obraznici,
caii de foc s-au pregătit
să facă întoarsă calea, falnici,
lăsându-ne
din Noaptea de Sânziene
numai miturile perene.
Pătrunsă de vis,
geana gândului am deschis,
pentru a pricepe că numai
Sânzienele pot să atingă,
cu mâna stângă,
din înaltul cerului,
Toarta Pământului...
Pe tine, cel ce le-ai văzut,
ca să nu te atingă păcatul,
până în zori spală-te în rouă,
la lumină de lună nouă...
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre noapte
- poezii despre cai
- poezii despre Drăgaica
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre rouă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.