Ultimul spectacol
soarele era negru și pătat
așa l-a văzut un pictor chior
vizionar al clipelor furate
pe scenă, doi actori ratați
de mulțimi aplaudați
pe sezlonguri rupte, trupuri dezbrăcate
pe mese murdare
sticle goale sau sparte
în jur, carne și circ
pustiu în mine
s-a rupt o lacrimă și a plâns
nu, nu țip, nu înjur, doar vă conjur
opriți-vă, oameni nebuni și beți...
totul e îmbrăcat în forme deformate, prost regizate
vorbim din gură în gură
mai mult din gură
cu amabilități de prost gust
speriat, mă ascund în tenebrele lumii
printre stele rătăcite și vise ucise
în mersul alienat al unui tren deraiat
numit de unii, retoric, viață
ce viață... aici e beznă si tacere, lugubră tăcere
rătăcitor în lume
am lăsat în urmă
speranțele, visele si dorul
tristeti destramate
în agonice vremuri
ascult clipa cum plânge în marea singurătate
aici, în eterna și fascinanta cetate
ce viață, pierdută, ratată, furată...
am deschis fereastra
și am fugit, de teamă
pe caldarâmul pătat de sânge
un trup sfărâmat
la radio, ora 20-20
un comunicat... niște șobolani
totul, un spectacol ratat
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre plâns
- poezii despre vorbire
- poezii despre viziune
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre trenuri
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.