Camuflare
Am pus porecle haioasă pentru steaua polară
și pentru inima mea sângerândă, de aceea tu
nu mă vei vedea niciodată tăcut sau trist
să știi cât dor nebun mi-e de tine.
Port o mustață câinoasă precum un căpitan de dorobanți
prefăcându-mă adesea arțăgos, uitându-mă la tine ca la ceasul rău
așa că ție-ți va frica să ieși de sub cuvântul meu.
Dacă vei ști că eu sunt bun dar mustața mea-i rea,
tu nu vei realiza cât sunt de slab cu tine.
Deși ești viciul meu fatal și sunt cu tine
precum un dependent de heroină în fața dozei lui zilnice
eu voi purta o barbă dură precum vârful Nehoiu.
Deși poți bănui că voi fi foarte binevoitor cu tine
nici nu-ți va trece-în cap să-mi ceri favoruri.
Clipim amândoi ridicoli făcând fețe demodate și ne machiem
ca niște actori din cinematograful mut de-acum o sută de ani,
de-aceea tu nu îți vei da seama nici peste altă sută
de ochii mei fixându-te pe-ascuns când improvizăm rolurile
să-înțelegi cât sunt îndrăgostit de tine.
Amarului sânge al meu i-am pus pământul ca pe-o carte,
iar literele i s-au scris încet, dureros și tainic.
De aceea, tu nu vei auzi inima mea bătând ascuns pentru tine
ci vei vedea mereu un bărbat citind însingurat dintr-o carte.
poezie de Dorian Stoilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.