Posibilitate 2

sunt zile în care lehamitea destituie
orice sens al tragicului / al spaimei
atunci mergi pe stradă:
marele suveran
ai servitorii proprii
toate cuvintele se adună
să-ţi slujească

te enervează
mascarada plină de solicitudine
printre dinţi tragi câte o înjurătură
o prinde copacul de care până atunci erai sigur
că nu aude

nu te doare nicio grimasă
nici seva otrăvită prelingându-se
pe suprafeţe amorţite / pe rană
îţi place să calci pe cer
pe inimi / pe narcise / pe ţipăt
să amesteci băuturile şi gusturile
să fii de acord cu unul... cu celălalt...
deodată împotriva tuturor
împotriva ta însuţi

ai o ameţeală / un vertij / un sindrom...
şi pământul se pune cu capul în jos
îşi varsă măruntaiele / blestemele cu mucegai
pe caietul tău de curat / în sanctuarul propriei imaginaţii

ai o bubă mare de tot / hidoşenia pământului / pecinginea
cancerul care creşte... creşte... creşte...
se face univers

stai pe linia ferată
o să te calce un tren... o să te... o să...:
"de unde ştii tu
că nu sunt eu trenul?!!"

şi atunci

Ea o să se aşeze
la capătul unei scări
în josul fiinţei mele
o să mă implore... o să mă implore
fie-ţi milă... fie-ţi milă... fie-ţi odată
frică!!

şi eu... eu...

EU o să-i iau totul.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!