Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiţii nescrise şi să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare şi răsărit firav, şoptit uşor la urechea nopţii, în amurg. Unde te pierd şi unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii şi vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului şi revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînţeles, a cărui taine le-a prins viaţa în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărţim puţinul. Sunt egoistă şi încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni şi te-alung negreşit, fără temeri şi explicaţii. Tu-mi eşti atât de diferit în toate şi mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ţi suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absenţă şi regăsire, prin sfidare şi cutezanţă. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de linişte şi aparenţă. Şi eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomeraţie istovitoare de suflete. Tu simţi la fel?

Andreea Palasescu (18 iunie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!