Leacul din trecut
Cu ce-ți mai hrănești amintirile azi:
Cu roua din ochi și nimicul din jur?
Cu grija, când mergi, că te-mpiedici și cazi
Ori numai le treci printr-al inimii ciur?
Legate-n cotloane cu fire de gând,
Le ții adunate, le mângâi duios,
Ți-e foame de ele, mereu ești flămând,
Batrân singuratic și nesățios!
Abia de mai vezi pe cărarea ce-apuci,
Iar pașii-ți sunt mici, și nesiguri, și triști,
Dar totul e clar când privirea ți-o duci
Prin lumea ce-a fost, unde altfel exiști.
E tânăr și mersul, iar pașii vioi
Te poartă prin lumi din trecutul de basm,
Cu oameni alături de care cu boi,
Fecioare-n catrințe și inimi în spasm,
Iar tu, pe cărarea spre-un tainic izvor,
Aștepți ca o ie venind pe sub brazi
Să-ți fie un leac pentru marele dor
Ce încă-ți hrăneșe-amintirile azi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.