Poem
dedicat lui Irimia-Lucian David
Când un rinichi mi-ai oferit "speranță de viață" mi-ai dat,
de-aceea ne-am și înfrățit, dar, elegant, te-am refuzat.
Ai fost sublim în rugăminți de sănătate și noroc,
cuvintele-ți erau fierbinți, dar nu puteam să îmi bat joc.
Că fiecare-și duce soarta precum i-o fi în destin scris,
iar tu ai vrut să-mi deschizi Poarta și să mergem în Paradis.
E greu că în zilele noastre puțini ca tine mai găsești,
ca un Luceafăr printre astre tu vieții mele strălucești.
Mi-ai dat lumină și speranță, cu dor de viață-am renăscut,
recunoștința, cu prestanță, venea de la necunoscut.
Nici nu te știu de unde ești, poate-ai familie, copii,
și-i încânți seara cu povești despre un om ce nici nu-l știi.
Că ți-a plăcut tot ce-am postat pe Facebook: proză, poezii,
încât te-am impresionat și frate-ai vrut ca să-mi devii.
Ai tot respectul meu și stima, nemărginita prețuire,
recunoștința și sublima întoarcere în Nemurire.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre poezie
- poezii despre zile
- poezii despre timp
- poezii despre sănătate
- poezii despre seară
- poezii despre respect
- poezii despre recunoștință
- poezii despre rai
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.