EMINESCU - Etern de Înalt CUVÂNT
Aromele de tei răsfir pe foaie, să mă înclin cu versu'
În calea razei ce-o cobori din cer, Mărite Eminescu,
Inapt... și timpul ocolește lumina ei ocrotitoare,
Nici nu-i putere ce-ar slăbi mândria Neamului ce-o are.
Martirisit de-obscuritate pe crucea vremilor ingrate,
Încredințatu-ne-ai Cuvântul, să umplem visele deșarte,
Hrănind cu el vii năzuințe, când ni se ia și trai, și parte...
Ca un Luceafăr, veșnicind, ne îndrumezi de peste moarte...
Revino-n vers pulsând a dor și ne învață a simți,
De adevăr, tribun auster călăuzește-a-Ne-întregi,
Veghează-ne, ca pe pământ, prin lacrima de netăcere,
Etern, Înaltu-ți din Cuvânt ni-e scut de luptă și putere...
Păduri de tei, cu-arome caste, îți poleiesc urmele-n aur,
Tractatele-ți, cu limbi de clopot, ne umplu marele tezaur,
Din muntele de vers perfect clipa mea soarbe larg avânt...
Știu, e român cel ce iubește al tău, Etern de-Înalt, Cuvânt!
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre cuvinte
- poezii despre înălțime
- poezii despre învățătură
- poezii despre visare
- poezii despre versuri
- poezii despre timp
- poezii despre tezaur
- poezii despre tei
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.