Parcă mă văd...

Parcă mă văd, curând, pe-a mea străduţă,
bătrân, bolnav, ursuz şi părăsit,
înfăşurat, cu tălpile-n granit,
ca Laocoon, de muzica lui Guţă.

De-un şir de corbi tocat, la infinit,
cu ciocuri negre-n vârf de tărtăcuţă,
şi, rar de tot, de câte-o bunicuţă,
luat şi re luat, la terfelit.

Şi cum eram... cântam pe bulevarde,
zburam printre perdele ce-ntrevăd
şi-n clipa asta stele, miliarde,

rememorând al dragostei prăpăd.
În ochii tăi, de-acum, ceva mă arde
şi-aproape orb deja, parcă mă văd.

sonet de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!