Jocul omului cu sine
pe sub senin mirarea e destulă
mistere-n duh de umbră să existe
la jocul omului cu sine-asiste
zdrobind în închinare-a sa rotulă.
erau morminte-n destinații triste,
mai curge timp din rana din pendulă
o zeamă care-mbată stea credulă
ce în destin îți plouă în batiste.
când lutul își îmbracă straiul ludic
abia un abur, teatru de păpuși,
eternitatea bate pe la uși
cerșind umanității danțul pudic.
pe scena omenească-actor e viul;
cortina cade, moartea-i mușteriul...
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Grimm
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ștefan Petrea. [Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre teatrul de păpuși
- poezii despre teatru
- poezii despre păpuși
- poezii despre ploaie
- poezii despre lut
- poezii despre jocuri
- poezii despre existență
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.