Hipnoză

Nicio pasăre nu cântă în izlazul ars de Soare,
Nici un tril de ciocârlie nu se cerne din văzduh
Peste florile-nsetate şi o lume-n care doare
Orice rază ce răneşte cu asprime în zăduh.

De-ar avea-n corole rouă, poate-ar plânge, -ar suferi,
Toate florile acelea ce se clatină-n văpăi
Când o adiere blândă se mileşte de câmpii
Şi mai trece, ca o boare, printre razele călăi.

Niciun fluture nu zboară prin căldura de cuptor
Care-ascunde-atâtea plase ce-i aşteaptă, nu se văd
Printre firele de iarbă fără semn de abator
Gata să-i primească-ntrânsul pentru-al vieţii lor prăpăd.

Doar un trandafir sălbatic mai zâmbeşte către cer
Din petale ce se roagă pentru picurii de ploaie
Ce le-ar face să-şi dezlege miezuri pline de mister,
Nevăzute, neştiute, sub splendoare-atâtor straie.

Când pe cer apar, năvalnic, umbre negre de Infern,
Totul pare să-şi revină dintr-o stare de hipnoză
Şi să tremure-n plăcerea stropilor ce, brusc, se cern,
Peste lumea-n care-un flutur e îmbrăţişat de-o roză.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!