Lasă-mă să fiu în gândul trecătorului de afară! 2
e
o lipsă
o pagină albă
de noiembrie
în toată aglomerația în care neputincioasă
îți încurci mâinile / nepăsarea de la 5
cu sentimentele de la miezul nopții
înspăimântată amesteci cuvintele
mecanic reții sensuri / tot felul de informații
pentru clipa în care în sfârșit te vei da la o parte
doar de tine văzută îți vei apropia lucruri / îmbulzeala umană
fără să te mai plângi că lumea asta nebună îți scapă printre degete...
e o lipsă
o pagină albă
în locul tău și
golul electrocutează
copacii trec. și strada trece.
oameni privesc...
dincolo de mătasea cu trunchiuri și frunze
descoperindu-mi trupul
! străinul acesta frumos
aproape-un-copil / aproape-un-poet
scrie o poveste!
de unde știe el că eu...
eu nu mă grăbesc... / că am
o masă înaaaaltă cât o grădină
și muuuulți trandafiri
și păsări la fereastră
... scrie o poveste
altfel de unde roiul de fluturi
toată eliberarea / țipătul straniu al rănii
ieșite din piept / supusă așezându-se
în iarbă / în rând cu gândurile cerului
căzut pe pământ
nuu... tălpile goale nu sunt
nicio filosofie / nicio metaforă
este dimineața aceasta concretă
în care convinsă îmi port goliciunea
spectacolul câmpiei care privește... privește...
când eu desculță alerg
niciun minutar nu mai zgârie orele:
nicio contradicție
străinul acesta
trecătorul acesta
aproape-un-copil / aproape-un-poet
habar nu are că tu exiști
că-mi dai dreptul la singurătate...
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre gânduri
- poezii despre trandafiri
- poezii despre timp
- poezii despre spaimă
- poezii despre singurătate
- poezii despre sfârșit
- poezii despre păsări
- poezii despre plâns
- poezii despre ore
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.