Limba mea
Limba mea e-o limbă sfântă
Ea îmi este căpătâiul!
Bucuria - când îmi cântă
Gungurit de prunc - întâiul...
Când mă ninge, când mă plouă
Și-n dureri n-am o zi bună,
Când mă frânge doru-n două
Tac în limba mea străbună...
Când mă ard cuvinte-n strune
Acordându-mă-n furtună,
Torc din doinele străbune
Plâns în limba mea română.
Și când rănile îmi sânger
Roșul macilor în grâne,
Cântul meu e zbor de înger
Limba mea e rugăciune...
De tăcerea m-o răpune
Și cuvântul mi l-o frânge,
Din baladele străbune
Miorița mă va plânge.
Însă... somnul mi-e veghere,
Sub Luceafăr l-oi începe.
Limba mea va fi tăcere
Dar cu toți o vor pricepe!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Gabriela Mimi Boroianu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre tăcere
- poezii despre plâns
- poezii despre îngeri
- poezii despre somn
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre roșu
- poezii despre religie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.