Mamă de băiat

ea
mamă de băiat
nu are nicio teamă vizibilă
o protejează el în gând
nimeni să nu o insulte vreodată
cu toate că ea
doboară doar cu securea pleoapelor orice intrus -
până acum toţi străinii care au intrat
după plecarea golanului de tata
au fost între cleios de tandri şi ipocrit de preocupaţi

mai suspină câteodată
dar cu amortizor
orice scârţâit de pat
dincolo
îi cântă a posibilă noră
apoi uşi trântite doar de păianjeni -
ultima oară când fii-su
a mai adus pe una în casă
şi a văzut-o cu toată pânza aia prinsă-n păr
a crezut că e-o surpriză şi este dintr-odată soacră mare
dar se auzi repede duşul
patul a rămas neatins
ducă-se

ea e mamă de băiat şi totuşi
adună lucruri de zestre de parcă... –

şi intră băiatul val-vârtej
o prinde de umeri
o sărută şi
îi trimite după câteva luni trupul înapoi
sfârtecat de o grenadă
în războiul nimănui

mamă de băiat
puternică
aruncă toate paturile
ecoul scârţâitului nu mai tace
aruncă ţărână peste cap
jos în faţa blocului
să se îngroape cu mâna ei

pleoapele-i sunt arse iar păianjenii
au umplut până la refuz uşile
între ce mai rămăsese
din sufletul ei fără amortizor
şi zestre

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!