Studiu
Cu cât ne iubeam ne vedeam tot mai rar
și-ntindem spre ziuă crustacee de gheață
Semn al prezenței când trupul își ocolește
inima
Mereu se întâmplă ceva, mereu se adaugă
și asta nu lasă loc timpului în sacul de
dormit atârnat pe sinclinalul existenței
Viața ta netrăită e un kimono în care
încheietura pudrată poartă brățări
de tulpini unghiulare
Frântură de sinus aromitoare,
tangenta ei dispare la atingere
cu globul. Poate afară de ochi și
pământ, mult afară, ne rostogolim mai
spre miez. Acolo este tăcere față de care
lipsa de sunet e un vacarm
chiar acum vântul a scuturat ninsoarea de pe
creangă
poezie de Ion Stratan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ion Stratan. [Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre sunet
- poezii despre somn
- poezii despre ninsoare
- poezii despre inimă
- poezii despre gheață
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.