Rondelul mirajului
Chiar dacă totu-i relativ
În această lume de miraj,
A triumfa presupune curaj
Și-un feedback confirmativ.
Iluzii, în al vieții anturaj,
Se vând în mod speculativ,
Chiar dacă totu-i relativ
În această lume de miraj.
Fericirea însăși e-un ecleraj
Pe ecranul vieții limitativ
Ce se proiectează imaginativ
Într-un simplu scurtmetraj,
Chiar dacă totu-i relativ.
rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre fericire sau poezii despre curaj
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.