Divina epopee
În brațele Femeii ce
De-a pururi Rai și Iad îmi e,
Mi-am tot lăsat crucificat
Câte un vers neinventat.
Pierzând metafore mereu,
În dragoste pierdut și eu,
De brațe moi înlănțuit,
Aștept salvarea-n răsărit,
Să-mi dea iertarea Cel de Sus,
Pe care i-o tot cer supus,
Că nopților tribut le-am dat
Poeme-ntregi, pentru păcat.
Mă iartă, deci, acum, Părinte,
Că n-am scris versuri în cuvinte,
Ci eu trăiesc doar epopeea,
Ce-ai scris-o Tu, făcând Femeia!
poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre versuri
- poezii despre religie
- poezii despre poezie
- poezii despre iertare
- poezii despre femei
- poezii despre viață
- poezii despre rai
- poezii despre noapte
- poezii despre metafore
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.