Scriind eternității mute
nu mi-am dorit vreodată nemurirea
și nici sa stiu ce-nseamna a iubi
partasa sa mai fiu peste vecie
în lumea ce va fi, a nimănui.
e crud și fraged inca tarmul
mintind stafilopozi cantand
lasandu-si tuluri de smaralde
în ochii mei tarziu visand.
nemarginiri se încrusteaza
în cratere curg amintiri
lăsand morminte triste-n valuri
cu șoaptele zvacnind trairi.
în prea departe se-ntrevede
o mana-ntinsa din neant
as prinde inelarul lunii
ce-mbraca timpu-n ceas galant.
și sunt prea mandra si tacuta
sunt doar talazul infinit
scriind eternitatii mute
iubirea ochilor granit.
în pergamente prin apusuri
de parca-s fluturi razvratiti
adandu-si picura cerneluri
în umbra pașilor trăiți.
poezie de Loredana Nicoleta Vițelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.