Trăiască toţi copiii!

Merg cu capul în jos, dar nu sunt rătăcit,
Asemeni unui greier, mi-e ceasul scârţâit,
Păşesc, pe unde nimeni nu a -ncercat cumva,
În suferinţa zilei, să vrea a se -nturna...

Privesc la tălpi, că ard, şi le arăt o groapă,
Să nu mai ardă întruna, că-mi lase gura apă,
Că dacă aşa voi merge cu capul tot în jos,
Nefericirea mea mea mă va călca pe os.

Mai am o mică forţă, dar înăuntru arde
A ei veşnică torţă, cu străluciri ne-fade
Mă îngrijesc de mersu-mi, să viu alene
Spre lumânarea serii, s-o rog devreme

Un dram de biruinţă, la revărsat de zori,
Să-i mulţumesc lui Doamne, de multe ori,
Că-mi ţine lângă El băiatul meu înalt,
Pojarul, care arde mă scapă de asfalt...

Şi zbor, ca nevăzutul, pe un tărâm frumos,
La copilaşii mei, să-i strâng la piept duios,
De mersul meu pe jos, nici vorbă, am uitat-
Am rătăcit, prin nouri, nu ştiu, că-s un bărbat.

Dar ştiu prea bine soarta, ea, cea de genu- slab
E hrăpăreaţă, culmea, în drumul ăsta vag-
Am coborât din nouri, ca să vă scriu poemul-
Trăiască toţi copiii, şi piară-n veci blestemul!

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!