De dragoste

E dragostea salvarea de păcat,
Deşi-n păcat m-am tot scăldat mereu,
Şi-n sine-mi, ipocrit, am tot sperat
Că dragostea e însuşi Dumnezeu.

Uitasem de "Poruncile" dintâi,
Şi de Porunca-a şaptea, mai ales,
Dar cum să-mi fie ele căpătâi,
Când trupul către dragoste-mi dă ghes?

Sunt un Poet, o, Doamne şi aş vrea,
Să-mi ierţi tot ce nu pot să-ndeplinesc;
Aş vrea, când mor, să fiu doar într-o stea
Pe care-o creşti în Raiul tău ceresc,

Că ai iertat, cum nici nu am gândit,
Chiar şi o păcătoasă-n al tău drum,
Care-a iubit, la fel cum am iubit
Şi eu, sperând la mântuire-acum.

Fără iubire, Doamne,-s doar pustiu,
Şi fără ea, în lume-s fără rost;
De nu mă ierţi, las lumii tot ce scriu,
Iar ea să creadă doar că sunt un prost!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!