Ultima chemare

noaptea ţeseam lumina
între căderi de pleoape
să vindec rănile din suflet
păsări de foc se smulg din valuri
mă întorc pe ţărm şi iarăşi plec
eram o pasăre în noapte
şi cântul era şoaptă
dansam prin constelaţii în cercul lumii solitar
amăgitor, învăluit în ceaţă
mă mistuiam în tragic dor
curgeam
un foc de aripi
peste mare
mai deşiram poveşti
la fusul din odaie, la soba unui suflet
despre ultimul cocor în noapte
mereu mă întreb
sunt doar o întrebare
sau stea însetată pe un ţărm
se scurge cerul în adâncuri
şi pasul meu aprinde alte stele
pe bolta lumii încă o dată
în zori mi-a înflorit privirea
visam să ating nemărginirea, învăluit în ape
iar la sfârşit aprind cenuşa
tot căutând în lunga zare
un om, un gând, într-o chemare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!