Tu n-ai să ştii
Tu n-ai să ştii cât suferă pădurea,
Cât freamătă plecându-şi triste ramuri
Când norii negri adunaţi de-aiurea
Mi-aduce ploaia mohorâtă-n geamuri.
Tu n-ai să ştii cât suferă izvorul
Când cu mâhnire susură-n cascadă,
Îndurerat la vale-mi curge dorul,
Nerăbdător alături să te vadă.
Tu n-ai să ştii că-n suferinţă-i lanul,
Că macul ofilt i-a stins iubirea,
E abătut în zbor şi ciocârlanul
Ce-şi tulbură spre înălţimi privirea.
Tu n-ai să ştii vreodată tot ce simt
Atunci când mă privesc în ochii tăi,
Un licăr se aprinde şi presimt
Că ard în ale dragostei văpăi.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.