Portretul doamnei B

Dulce bicicletă cu ochii albaştri,
Roţi cu spiţe ai în loc de fiaştri,
Buza de sus, supărată, e doar un ghidon
Aşezată deasupră de far-papion,
Mâna dreaptă şi stângă, ascunse în albe
Mănuşi mângâie lanţul. De salbe.
Iar pe deget – inel cu piatră subţirică -,
Roşu crud, sălbatic, ochiul de pisică.
Discreţia nu-i deloc vioară ruginită
Nu spun, zise bicicleta domnişoară de la pension,
Cin' sfielnic astăzi m-a luat de ghidon
Şi mi-a trimis buchet de romaniţe
Să mi-l pun diseară între spiţe,
Dar, vă rog, la valsurile vieneze,
Când dansez cu el,
N-aruncaţi, în sală, pioneze.
Din cauza gravitaţiei, căderea Bastiliei
Închide, mamă, fereastra cum ştie doar
Guvernanta Clermonda.
Afară bicicletele se joacă, pe moarte,
de-a Fronda
şi din Palatul de la Valetta
la radio le vorbeşte Domnul Motocicletta.
Culcaţi sub ferestre,
bicicliştii bi-cauciucaţi
ascultă fluierând în şoaptă
înduioşaţi cum tricicletelor,
‘nainte de culcare,
li se povestesc poveşti cu motoare.

poezie de Petrişor Militaru din Bicicleta van Gogh
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!