Femeia mea
Femeia mea nu se aseamănă cu altele,
Are fluiere fine, șolduri prelungi,
Mijloc subțire de frică-ai că-l frângi
Uneori cred că soră-i cu algele.
Teamă aș avea chiar de-a o-atinge,
Când lacrimă-i ce pe-obraji se prelinge,
Șerpoaică, ce se strecoară în iarbă
Cu pielea când rece când caldă.
Femeia mea are pasul ușor,
De o strâng în palme se preface în fum,
Lasă în urmă doar miros de parfum
Și se-adună toată într-un nor.
Nu mușcă, nu latră, nu zgârâie
Doar dacă-i pui zgardă mârâie,
S-o-nfurii să nu te pună ispita
Se preface-n scânteie dând cu copita.
Femeia mea miroase a vară,
În fiece zi în alt fel înflorește,
Ba chiar într-o zi eu cred c-am zărit
Femeia mea prefăcută în pește.
Femeia mea nu-i ca alte femei,
Sfredel o simt și când doare arcuș,
Fină mătase mereu pielea ei
Cred că întrece chiar ursul de pluș.
Gura ei nu-i ca alte guri,
Un sărut de-ndrăznești ca să-i furi
Sărutul de-nceput o să ceară altul
Pe mine odată mă puse păcatul!
Femeia mea este tare șucară,
Iese în urbe la ceasuri de seară,
Și-oricât de mare în urmă-i e turma
Ea numai mie îmi caută urma.
poezie de Valeria Tamaș
Adăugat de valeria
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sărut
- poezii despre gură
- poezii despre femei
- poezii despre șerpi
- poezii despre urși
- poezii despre seară
- poezii despre pești
- poezii despre oraș
- poezii despre fum
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.