* * *
câteodată tremurul frunzei
îl simt adânc
în buze
acolo
unde nourii și țărâna
își duc în geană lumina un foșnet de frunze moarte
se coboară din tălpi în sus către genunchi
***
câteodată tremurul frunzei
îl port cu mine
în sânge
până-n jos la glezne
acolo
unde iarba și roua se unesc
sub tălpile goale
într-o părtașă solitudine prin anotimpuri-rugi
***
câteodată tremurul frunzei
îl simt rostogolit până la umerii mei
până la buzele tale
acolo
unde nimeni nu calcă lacrăma firului de iarbă
un cântec gângurit lăsat-am ca pe un rug înflorit să se-audă
în tremurul frunzei
poezie de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.