Alfabetul
N-a prea observat
Când a pierdut prima literă.
A continuat să vorbească,
Ocolind cu grijă
Cuvintele
Care cuprindeau acea literă.
Apoi a mai pierdut una,
Mi se pare pe A.
Soarele, Luna
Au rămas pe dinafară.
Și încă una,
Fericirea, iubirea
Au început să nu-l mai înțeleagă.
Litera de pe urmă
I-a rămas înfiptă într-o silabă,
Ca un dinte obosit.
Acum aude, vede,
Dar nu mai are cuvinte pentru viață,
Formată în cea mai mare parte din literele
Pe care le-a pierdut.
poezie celebră de Marin Sorescu din Tinerețea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cuvinte
- poezii despre început
- poezii despre vorbire
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre superlative
- poezii despre iubire
- poezii despre fericire
- poezii despre dinți
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.