Fluturii sunt liberi...
Fluturii sunt liberi în părul femeii trecute de patruzeci de ani...
Palmele ei, două amprente pe umerii goi a celui ce o soarbe timid.
El știe că trupul ei are mirosul unei nopți de vară.
Știe că buzele ei sunt vopsite cu o petală
de mac,
iar zămbetul ei despică în două apele limpezi, ce leagănă luna...
Femeia aceea, trecută de patruzeci de ani, poartă un cuib în inima ei.
Acolo-și adună toate trăirile, diminețile despletite, nopțile pline cu foșnet de îngeri aprinși...
Ea trece prin ploaie ca printr-un vis mult așteptat.
Iubește acele păsări ce i-au ciugulit umerii,
lăsăndu-i mici semne,
în formă de lacrimi.
Ea strânge la piept răsăritul,
își face din el rochia de zi,
ca mai apoi
să poată dansa
cu tălpile goale
pe trupul acelui bărbat iubit...
Femeia aceea tulbură somnul cerbilor,
deschide o fereastră în frunza abia căzută
și dă naștere altei lumi.
Doar ea știe că fluturii sunt liberi
în părul ei ca o pădure
trezită la viață
de o harpă căzută din cer...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.