Podul iluziilor
La focul din mica poiană,
sub stele ce plâng a târziu,
culeg de prin bezne-o dojană
și-o rază oftând argintiu.
Prind oful de Lună-n batista
întinsă pe inima mea
ca noaptea ce-ncheie conchista
în cerul c-o ultimă stea.
Îmbrac întuneric de noapte,
pe cap, am oftatul ca nimb,
în ceruri am Calea de Lapte
și-n minte am gânduri de schimb.
Sunt gata! aștept să-mi apară
ceva: o idee, un pod
pe care să pot face iară
cu urma trecutului nod.
Și vine un cer de iluzii,
se sfarmă în gânduri șuvoi
cu unde ce-așteaptă perfuzii
din ce-o mai fi scris pentru noi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poduri
- poezii despre noapte
- poezii despre întuneric
- poezii despre trecut
- poezii despre schimbare
- poezii despre plâns
- poezii despre lactate
- poezii despre inimă
- poezii despre gânduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.