Nașterea pe nou
La etajul nouă unde scriu,
Ca-n chilia unei mănăstiri,
Să mă nasc pe nou e prea târziu,
Ca să poți, Tăcereo, să te miri?
Zilnic cerc să văd de mai sunt viu
Și-mi strig numele fără cuvinte.
Am îmbătrânit de timpuriu,
Nici murirea nu mă ține minte.
Spre Golgota trepte urc mereu
Și când cuie-mi bat eu însumi mie
Mi le smulge grabnic Dumnezeu.
"Te grăbești", îmi zice, "iasomie,
Înflorește-ntâi și-apoi vei sta
Între spini-tâlhari la judecată,
Lacrimile te-or crucifica
În amurg, și-n zori, și înc-odată
Și atunci, fiind numai Iubire,
Să ierți pietrele ce te lovesc
Și-mbrăcându-te-n disprețuire
Să renaști în chip monahicesc."
poezie de Traian Vasilcău (17 aprilie 2017)
Adăugat de Traian Vasilcău
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.