De vorbă cu frica
în zonele acestea trebuie să intri.
în care soarele e un schelet
și din el curg raze, așteptând primăvara. mai este o lună de
frig / o iarnă în care consumăm curent direct de la prize
ca niște roboței.
frica e o orhidee albă. din ea se scutură petalele
în liniștea albastră, o liniște turbulentă,
o liniște sacră.
decupezi din memorie
străzile pe care ai umblat de vorbă
cu
frica.
și i-ai spus.
tu ești un tunel
în care mă zbat chiar și atunci
când mănânc plăcintă cu mere.
stai aproape de mine
la fel ca beculețele de la centrală care îmi dă căldură.
stau lipită de ea și mă încarc.
împreună am construit un corp și o minte care acum se clatină la fel ca
zăpada de pe versanții munților.
urmează avalanșa. o gaură în tine / care nu are capăt.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre timp
- poezii despre roboți
- poezii despre primăvară
- poezii despre orhidee
- poezii despre mâncare
- poezii despre munți
- poezii despre mere
- poezii despre iarnă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.