Arheologii astmatice
rătăcesc adesea
sub irisul vremii despletind cu degete oarbe
(singurele pentru care n-a trebuit să plătesc vama obligatorie)
din pietre
taina munților
atât cât a mai rămas nezdrumicată de caninii soarelui
arid
ca și anotimpurile din potcoavele
cailor apocaliptici
inima
zdrențuită de suveica oțelită
a istoriei
abia își mai mișcă secundarele sângelui
mai vâscos
decât uitarea de sine
de eul strivit sub reactoarele
unui cernobîl uranic
venele strigă de prea multă trufie
ghiftuite de aripi strident colorate în pericolul adâncimilor
revărsat în albastru somnul meu își spală în public
fără rușine
și remușcări anatemice
lenjeria străvezie
sexoasă
nopțile devin din ce în ce mai subțiri în conturul pleoapelor mele
starea de-a nu mă găsi oricâte pietre aș întoarce
în torsul cordului
aproape că nu mai necesită explicații
absența se cronicizează
iremediabil
o linie fină de timp tușează magistral
make up destinului
de glezna ursitei îmi agăț lumile
balerină a morții etalez solo-urile profesionist
deși doar scaunele tușesc agasate de piruetele stelare
la premieră
prins între parantezele friabile ale ochiului
își ia vacanță (meritată sau nu)
privirea în mine
în geană smeresc ruguri
decapitează în atriu flăcări albe
albe
albe
poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre inimă
- poezii despre vamă
- poezii despre vacanță
- poezii despre uitare
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre stele
- poezii despre somn
- poezii despre rușine
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.