În fiecare dimineaţă de purpură

Într-o întindere de ierburi
pe poteci cu dorurile inimii de foc
alergi spre pădurile de smarald
unde păsările îşi caută cu veselie norocul,
cântecul lor înghiţind cu totul tăcerea,

din arbori verdele se vărsa-n lumină.

Tu pluteşti prin gânduri la zmei
pe când nu se zăreşte niciun prinţ
şi magic salcâmii şi teii se îmbrătişează
în cuvintele pe care le nasc.

Visând la sfârşitul singurătăţii,
împreună să-i măcinăm calcarul
şi să respirăm verdele poeziei,

în fiecare dimineaţă de purpură.

Se ridică aburii pământului,
norii îşi lasă ploaia la timpul dorit
cum iubirea îţi cade pe ochi cu foame
încât te ucide aşteptarea, iubind,

Limba te seacă-n cuvinte nespuse
şi absoarbe lumina din ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!