Lanterna

nu-mi amintesc să fi tras cu praştia-n vrăbii
să fi băut o cană cu vin cu vreo puştoaică
la telejurnal sau mihaela nu aveam cum să mă uit
televizorul era în camera părinţilor iar eu veşnic
citeam cu lanterna aia din tablă cu baterie pătrată
ascunsă sub plapumă cartea pe care
o voi scrie mâine

nu-mi amintesc să fi fost vreodată mai tânăr decât astăzi
deşi cănile nebăute mă latră şi mă scuipă din ochi pe stradă
telejurnalul a devenit totuna cu un fel de mihaela
ştiu asta de la lucrătorii salubrizării urbane
care tot strâng camerele părinţilor aruncate de la ferestre
în televizoare minuscule
din greşeală am călcat pe-o laternă sau pe ecoul luminii

vin vrăbii, din ce în ce mai multe vrăbii, ridiculizându-mă
amărâtule n-ai nici măcar praştie
trec nişte, cum să spun, un fel de mâine (de ce nu are plural?)
prin articulaţiile falangelor
se-ntrec amorţirile să caligrafieze ceva spaţial probabil
o plapumă, albastru ba verde ba nu
înveleşte, înveleşte frigul, eu rămân pe dinafară şi nu mă mir

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!