Sperare
s-a spart o rugă-n cioburi felurite
iar lumânarea-i stinsă la statuie
și nu e dor la demiurge să suie
izbindu-se de ceruri împietrite.
tot pare-n țărm că foc de viață nu e
doar zeii reci, pe-altare măiestrite;
ofrande curg la morțile-nflorite
și un hristos își vinde-a sale cuie.
femeie,-nchinăciune duc în spate
o s-o revărs în moale al tău sân,
mi-s cărnurile de tăceri crăpate.
pe-a tale buze slove de îngân
e-n rațiune de speranță-un poate
prin secole că viu o să rămân.
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Euterpe
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ștefan Petrea. [Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre sculptură
- poezii despre foc
- poezii despre femei
- poezii despre dor
- poezii despre creștinism
- poezii despre Iisus Hristos
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.