Furie şi cădere
Întotdeauna vinovat de inerţie
timpul mă lasă în urmă păgubaş,
să mă recunosc în anotimpul iernii
măsurând nopţile lungi şi geroase
cu sentimente calde de femeie
repusă în dreptul iubirii pătimaşe.
Tu mă consolezi cu surâsul candid,
eu încerc să-ţi ofer aripile inimii
care înmuguresc a primăvară
învelindu-te în bucurie intimă,
lubrică,
cu furia simţurilor nestăvilite
care-şi presimt apropiata cădere
şi păşesc spre ea fără oprire
ca mielul chemat de mamă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.