Culoarea păcatului

La egală distanţă de tine
şi de tristeţe,
existenţa caută culoarea păcatului,
care nu poate fi îndepărtat,
decât dacă-l trăieşti până la capăt...

În păcat, ţi se înmoaie arcurile gândirii,
dar ţi se întăreşte cugetu-n sânge şi trup,
cerul nu mai are graniţe
şi ai tot timpul tentaţia căderii în cer,
fiindcă păcatul e dincolo de om,
te copleşeşte, te năruie,
apoi te îndeamnă la smerenie...

Păcatul nu e capabil de renunţare
şi nici de înşelăciune,
el îţi oferă maximum de viaţă
şi maximum de moarte.

Încântare şi suspin – păcatul
e un dor imanent firii,
supravieţuindu-ne într-un echivoc prelung
şi oprindu-se doar atunci
când sângele şi carnea dau semne
că au înţeles sufletul!

Încântare şi suspin –
păcatul reinventează existenţa
şi ne antrenează cu cel viclean,
Amin...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!