Sonet în tremur de vânt
Bătea și vânt prin spicele uscate,
Erau și mărăcini prin ele-ascunși,
Iar macii triști, cu capete plecate,
Zăceau în lan, de ghimpii lor străpunși.
Ce zi era! părea înmormântare:
Cădelnițau pe cer atâția nori
Cu stropi ce se jertfeau, crezând altare
Întinderi pustiite de culori.
Iar pașii tăi se-ndepărtau pe-o cale
Ce se pierdea în cerul amurgit
Cu urme de fâșii zodiacale
Întinse înspre marele sfârșit.
Iar vântul... vântul tremura-n rafale,
Plângând petala macului strivit.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre tristețe, poezii despre sfârșit, poezii despre nori, poezii despre moarte sau poezii despre culori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.