Absența
of,... ce ai de gând?
te rog nu-mi chema însingurarea!
învață-ți palmele cele cu inele
și cu drumul morții prin ele
a mă cuprinde necuvânt și a mă iubi
dintr-o direcție scutită de moarte,
aleasă cu sublimul ce-și ține ochii deschiși.
calcă pe concava nopții cumva,
lasă-ți conturul spre mine suavă alunecare
fără să-și aducă aminte de materie...
navighează-mi gândul cel nou să-ți fiu altceva
pe lacrima ta dată în raclă de lumină.
ducă-se orice spre un final de toamnă
cu păiajenii iertați de ploi și frig
și-n confuzul neocărât de nimeni.
nu-mi veni cu fața trădată de viață,
de clipele carnivore sluțită!...
tu știi, că numai în tradiția brațului tău
îmi palpită celula;
și mai știi că eu sunt un impar
și nu mă pot da rest rozului de amurguri.
experimentează-mă în visul tău aprins la o țigară
și ai să învățăm să culegem fluturii de pe umeri
în nezdruncin de somn să-i azvârlim
sub pleoapă adânc,
de întuneric nicicând să ne mai temem.
doar de cer spre cer noi văzuți,
pe cenușa cugetului răcit
uitându-ne în altă parte poate vom desena
absența unuia din celălalt
mai ales când tăcerea dintre noi se va încreți.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.