Imagini
Îmi bate iarăși ploaia-n geam
Cu stropi mărunți și amintiri
Din vremea când copil eram
Din vremea primelor iubiri.
Imagini tăcute în față mi-apar
Și inima îmi plânge de bucurie
Aș vrea să ating al ploii sfânt dar,
Dar ne desparte o veșnicie.
Anii au trecut și zadarnic încerc
Printre stropii de ploaie s-alerg;
Să mă întorc la ce-a fost demult,
La anii de vis ce-au trecut.
Anii s-au dus, dar în inima mea
Un loc pe vecie le voi păstra,
Și-n seri când ploaia iar va veni
Cu drag de ei îmi voi aminti.
poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.