Ploaia salcâmului
În ploaie văd magic, orpheic mister!
De-aceea, s-o simt - doar cu har - se cuvine!
Ofrandă de abur adus-am spre cer -
Ca ploaia să-mi fie-nțeleasă mai bine.
Ce ploaie ciudată! Sub pleoapa-mi de zid
Curg zei ce-au dormit în legende barbare
Cu pașii ritmați sub un fulger lichid,
Iviți din fântâna cu vise bizare!
Din stropii căzuți - ale sângelui lunci -
Nasc munți și ținuturi cu strigăt de piatră.
Orașe din veacuri, răsar în răscruci;
Cu zalele ude - eroii - se-arată.
Prezent, viitor și trecut sunt deodat
Cum ploaia căzută în sine-și revine.
Cu formele lungi, spre un cer revărsat -
Trec zâne ce fost-au ascunse-n ruine.
Șuvițe de zumzet - albine-n apus -
Hrănite cu "lapte" din gnosticu-mi uger -
Se duc înspre matcă, plouându-se-n sus,
Ca trase de-o sfoară ținută de înger.
Din mâinile ploii - absorb tainele-ntregi;
Prin seve de-argint - absolutul e-n mine!
Căci eu... sunt SALCÂMUL din pădurea de regi
Să-nfloresc albe ploi doar cu har se cuvine.
poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ploaie
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre viitor
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre somn
- poezii despre ritm
- poezii despre păduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.