Dimineața. Orașul
O nouă dimineață. Același oraș.
Colcăie, mișună, șerpuiește...
Miros jilav de frunze, asfalt și pămînt
trezindu-se din aburul nopții,
începînd să respire în răcoarea luminii...
Oameni aproape alergînd înspre locul
obligației zilnice, cîte un cîine
bîntuind un drum mereu nesigur,
un om amărît, cu o sticlă în buzunar,
doi îndrăgostiți pentru care nu mai contează
dacă e zi ori întuneric, ieșind din noapte
și îndreptîndu-se către o altă noapte...
Măturători de străzi,
curățători de prispe și grătare...
Mașini. Tramvaie întorcînd la capăt
și luînd-o mai departe...
Un zumzet ce în curînd se va transforma în larmă...
Mie de ce îmi vine să pășesc în sclipirea unei vitrine
și să mă regăsesc de partea cealaltă?
Poate din cauza vechiului reflex al liniștii.
poezie de Dragoș Niculescu din Cinci vreascuri și fapta de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre oraș
- poezii despre noapte
- poezii despre dimineață
- poezii despre întuneric
- poezii despre tramvaie
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre frunze
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.