Când zâmbești
Când zâmbești, mă pierd adâncuri
Și plutiri mă-nvârtoșează
Cu fiori, sclipiri și sfârcuri,
Ce în trupuri... decontează.
Respirând tăceri... rebele,
Nestatornice și-mpinse
Înspre-o noapte fără stele,
Care-n grabă... ne cuprinse.
Când zâmbești, a câta oară
Așteptând iertări sfințite,
Așternuturile... zboară,
Albe... și neprihănite.
Și mă ceartă și mă strânge
Împletind chemări nebune
Cu păcatele din sânge
Și târziul... ce apune.
Când zâmbești... mă faci a crede
Taina frunzei... păcălită
De speranța veșnic verde
A căderii... în ispită.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sâni
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zbor
- poezii despre verde
- poezii despre tăcere
- poezii despre sânge
- poezii despre stele
- poezii despre păcăleli
- poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.