Recviemul sufletelor noastre...
În ochii tăi lucesc destinele durerii,
Zidite-n lutul sfânt de un olar nebun.
E ora de răsfăț, secundele plăcerii,
Când ceasul bate toaca în liniștea din turn.
Cărarea negăsită de dorul tău pribeag,
Spre inima pustie, dar totuși în extaz,
Va fi descoperită și dată în vileag!,
Când lacrima-ți va roade tristețea din obraz.
Iei formele iubirii când scriu povestea noastră,
... cu nebunii de viață scăldate-n absolut.
De un talaz purtat pe marea cea albastră,
Încălecând pe-un vis de nimenea știut.
Buzele tale coapte îndeamnă îngeri muți,
La zâmbet solitar din cerul nedeschis.
... să vadă cu alți ochi statutul de recruți,
Pe somnambule pleoape a visului-abis.
Am scris numele tău pe ironia sorții,
(crezând că va părea comun de felul său).
Descălecând un gând ce tot lua proporții,
Tu speri că îți va fi eternul Dumnezeu.
Tiptil pe înserate cu suflet obosit!,
Să strecurăm iubirea sub geana-ți muribundă.
Uimind străfulgerarea... luceafăr potcovit,
În altă soartă care, ne pare că-i fecundă.
poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.