Râsul dogmatic...
Ce secret de nepătruns,
râde-n sine pe ascuns?
Și ce suflet grațios,
poartă trupu-i unduios?
Ce ochi cu sprâncene rare,
mă privesc cu-nfiorare?
Doamne, cât sidef i-ai pus,
de la tălpi și până sus?
Câtă primăvară-n păr,
cu parfum din flori de măr?
Și-n sâni câtă marmură,
care mă cutremură?
Cât mister i-ai pus în pleoape,
să mă țină-atât de-aproape?
Cât dor, Doamne-n trup ascunde,
și în nările-i flămânde?
Și cât har în călimară,
pentru poezia-i rară?
Doamne, oare-a câta oară
pașii ei de căprioară,
Vor păși pe drumuri line,
ca să rămână la mine?
Ceru-i jos, pământu-i sus,
Doamne, cât altoi ai pus,
În acest lăstar de fată,
ce se lasă adorată!...
Vai, cum râde pe ascuns
sufletu-i de nepătruns,
Suflet gnostic, încifrat,
foarte greu de descuiat!
Și-n dogmaticul ei râs,
oare, Doamne, unde îs?
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre râs
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre sâni
- poezii despre suflet
- poezii despre sprâncene
- poezii despre secrete
- poezii despre păr
- poezii despre mere
- poezii despre flori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.