Letargic de pasiv

E ceva putred
în fiinţa mea puhăvită
când văd că viaţa
e esenţă de steril.
Cu scai pe limba jumulită
- de vorbe goale, vorbe grele -
ca un păgân apar...
Apar, dispar
în cenuşia probă
a conştiinţei de buzunar.
În loc de ceas tic-tac,
ascult la tâmple
discursul nevralgic
al timpului scurs
prin vadurile clipei.
Mi-e că sunt cel mai copil
dintre boşorogii ştanţaţi
cu fierul roşu
de conservatorii lui
„E bine şi aşa!”
(Un drac... fumând
pipa păcii cu Domnul).
În lumea celor duşi,
e loc şi pentru genele
încolţite de lăcrimatul
individului care
se mulează dubios
sub identitatea mea.
Cred în ideea
că sunt inutil viu...
şi astfel am debutat
într-un amurg să scriu,
să mâzgălesc nevinovat,
cu un pix feroce,
boala care-mi macină
seminţele suferinţei.
Fiecare trăire îmi e
o moarte a dorinţei de a trăi.
Sunt ros de calităţi,
roşu de pasiunea
pentru pasivitate.
O doză de vin,
cu buchet de pelin –
e viaţa de om!
Dacă n-aş fi nebun,
aş înnebuni...
ciudos fiind pe normalitatea
închircit de umană.

poezie de Daniel Teompa
Adăugat de Tudor Alin
Votează! | Copiază!