Abjurare
Zile lungi, ca niște șlepuri,
Trec prin ploile de vară,
Ca un șir de recviemuri,
Ca o lacrimă murdară
De rimel, căzând bizară.
A rămas, departe-n urmă,
Chipul meu sculptat în sare,
Care aripa mi-o curmă,
-Foc, pucioasă, acuzare-
Pe când tac în abjurare.
Ca un mac rebel pe câmpuri,
Rătăcită, ne'mpăcată,
Devastată-n aspre vânturi,
O cetate-asediată
Mă simt: tristă, complicată...
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.