În poemul acesta nu există dubii

gândurile noastre se împletesc încet
roşu
alb
verde
nu-i aşa că am început să căutăm spaţiile mici
unde ne putem refugia
de pildă eu
îmi imaginez cum rosteşti rugăciunile apăsat
mai mult să te convingi că poţi trece
dincolo de barierele universului
evident
am un plan de rezervă
şi de câte ori îţi atingi fruntea
în semn de închinare
mă aşez în genunchi
nu e o pedeapsă
e o binecuvântare
să-ţi vorbesc
despre râul în care se scaldă
cuvintele
recunosc
nimic nu mă frământă mai mult decât
sufletul tău
care nu ştie încă să zboare
e uşor
ca un joc în faţa oglinzii
la început nu te mai recunoşti
apoi eu voi fi tu
şi vom umbla desculţi
prin iarba vremii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!