Noapte la New York
Orașu-i cuptins de neurastenie,
n-are odihnă, nici somn.
Cerșetorii-s stăpâni peste noapte,
cum peste zi polițiștii ar fi;
și nu sunt ceruri zgârîiate de turnuri,
nici lunatici să meargă pe-o umbră,
în ideea că s-ar balansa pe o sârmă,
care ar putea traversa această
fără de seamăn Metropolă.
Trec mașini cu sirenele-n țipăt, suprapuse
tramvaie mai trec; și mai trec legiuni
de națiuni, care mai de care mai grăbite,
fie că ziua-i în amiaza mare,
fie că-i chiar toiul nopții.
Subterane metrouri scârțâind în stații,
până la ruperea nervilor,
oameni fără nici o identitate,(aparent)
vagabonzi și drogați, țin de urât
mai târziului nopții și tîrfelor
și din când în când, parcă prea des,
strigă isteric, spasmodic,
câte-un muribund de sub roțile unui
taximetru galben ca lanurile de August,
din Sudul Franței,
că ar fi uitat să semneze ultimul testament,
în care era trecută doar o... pisică!!
poezie de Ovidiu Vasilescu Măcin
Adăugat de Cosmina Mihai
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre țări
- poezii despre vagabondaj
- poezii despre uitare
- poezii despre tramvaie
- poezii despre testament
- poezii despre taxi
- poezii despre somn
- poezii despre polițiști
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.