Zile însângerate
Comunismul îngrădise
orice urmă de libertate.
Zorile mileniului trei,
abia mijite,
erau puternic însângerate.
În Timișoara,
precum și în toată țara,
aveau loc crime nefirești
și sângele curgea ca Niagara,
din piepturi larg deschise, tinerești!
Eram la numai două zile,
de la Ignat,
cu porcul tăiat și învelit în paie,
când s-a pornit un strigăt din odaie...
Dictatorul a zburat!
Am aruncat cuțitul și chibritul
și bucuros că i-a venit sfârșitul--
regimului totalitar--
m-am îmbătat dintr-un pahar,
m-am îmbătat cu apă rece și am plâns de bucurie,
că am învins!
Așa spunea gesticulând Dinescu,
spuneau Brucan și Iliescu
și ultimul din listă,
cu voia dumneavoastră, ce păcat!
ajunse întâiul la palat,
dezlănțuind din clipa următoare
o nemiloasă vânătoare,
a fiilor de dictator...
Când l-au adus în studiou
pe fiul mic, pe Nicușor,
ca să-l arate tuturor,
avea priviri de căprior rănit de moarte,
înjunghiat fățarnic pe la spate,
de unul ce se vrea... a fi erou!
L-au beștelit cum le-a venit la gură,
că-i fiul unor cruzi tirani
și l-au scuipat cu-atâta ură,
ei, cei mai puri, mai democrați și mai umani,
din câți s-au zămislit sub soare!
Apoi l-au dus la închisoare,
chiar fără a avea vreo vină
și l-au lăsat în beci să moară,
ca pe o stranie jivină,
cu mintea lor îngustă, de bovină!
Perpetuând la culme nedreptatea,
hoția, lingușeala și desfrâul-
c-așa-i, când se slăbește frâul!
și astăzi ei susțin-
că asta-i... libertatea!
Iar eu îmi amintesc, că atunci,
întors după timp lung la porcul din obor,
am constatat cu mult umor,
c-avea urechile mâncate
și coada pe jumătate!
Din lanțuri scăpase Azor
și hoinărea în libertate...
se bucura de libertate!
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre bucurie
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre moarte
- poezii despre libertate
- poezii despre dictatură
- poezii despre țări
- poezii despre zile
- poezii despre vânătoare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.